Despre noi

Despre noi

despre noi

Istoricul şcolii

În anul 1765, la 15 septembrie, poposesc aici primii colonişti germani. Planul localităţii cuprindea 252 de case, o biserică şi o şcoală, străzile fiind dispuse pentru prima dată sub forma unei table de şah. Noua localitate era gândită ca localitate model pentru toate aşezările care urmau a fi înfiinţate în câmpia bănăţeană. În anul 1767 erau deja construite 252 de case, primăria şi şcoala. Dar localitatea s-a extins, ajungând să aibă în prezent peste 1000 de numere de casă.
Prima şcoală a fost construită în Strada Veche (prima stradă a localităţii) pe locul actualei case cu numărul 474. Şcoala era formată dintr-o clasă mare, care a funcţionat şi ca biserică. Cursurile se desfăşurau în perioada celor 4-5 luni de iarnă, fiind obligatorii pentru băieţi. Mai târziu anul şcolar s-a extins la 8-9 luni şi a devenit obligatoriu şi pentru fete.

Datorită creşterii natalităţii, şcoala a devenit neîncăpătoare, cu toate că se extinsese şi la casa cu numărul actual 473. Curtea Imperială de la Viena a aprobat în anul 1798 construirea unei şcoli din cărămidă în spatele bisericii, terminate în anul 1777. Din cauza războiului cu turcii lucrările au fost amânate. Abia în anul 1800 lucrările au fost reluate, cheltuielile fiind suportate de comună. Clădirea cuprindea trei săli de clasă două pentru băieţi şi una pentru fete, precum şi trei camere pentru învăţători.
În anul 1837 la şcola din Biled învăţau 574 de elevi: 354 de băieţi şi 220 de fete. Cu timpul şi acestă şcoală a devenit neîncăpătoare, astfel în anul 1847 a fost construită o şcoală mai mare. Este Şcoala Veche care există şi în prezent.

La 15 septembrie 1890 existau patru clase de băieţi şi patru clase de fete. Din octombrie 1877, pentru prima dată în istoria şcolii din Biled, au fost angajate două învăţătoare.
În perioada 1765-1878 procesul de învăţământ s-a desfăşurat în exclusivitate în limba germană, numărul elevilor dintr-o clasă fiind foarte mare 80-120.
Începând cu anul şcolar 1878-1879, limba de predare devine maghiara, până la sfărşitul Primului Război Mondial. Din anul şcolar 1919-1920 procesul de învăţămînt s-a desfăşurat în limba germană, dar s-a introdus şi limba romănă în programa şcolară.
După război s-au stabilit câteva familii de români în Biled (funcţionari de stat, notari şi avocaţi). Începând cu anul şcolar 1935-1936 a funcţionat o secţie română. În perioada 1938-1944, la secţia română au predat două cadre didactice.
Din toamna anului 1944 s-a învăţat doar în limba română, cadrele didactice germane fiind concediate. În anul 1947 s-a reintrodus limba germană, dar numai la clasele I-III.
După reforma din august 1948, la Biled au funcţionat două şcoli de şapte clase: una românească şi una germană, fiecare având conducere proprie.
Deoarece, dupa război au fost “colonizate” familii româneşti din alte zone ale ţării, a crescut şi numărul elevilor, şi erau prea puţine săli de clasă, cu toate că procesul de învăţământ se desfăşura în două schimburi. Astfel şcoala veche a rămas şcoală românescă, iar clădirea de la numărul 299, care fusese şcoală de fete şi locuinţă pentru învăţători, a devenit şcoală germană, fiind numită Şcoala Braun (după numele fostului proprietar al clădirii).

În 1959 cele două şcoli au fost unite sub o singură conducere, ca şcoală generală cu două secţii, directorul fiind de naţionalitate română, iar directorul adjunct de naţionalitate germană.
Din anul şcolar 1963-1964 s-a înfiinţat la Biled o clasă de liceu teoretic cu profil real, clasele de liceu funcţionând în clădirea veche a şcolii.
Prin donaţii băneşti şi prin muncă voluntară, în anul 1967, la numărul 300, pe locul fostei uzine electrice, s-a construit Şcoala Nouă, în care au funcţionat clasele de liceu. În anul 1973 liceul s-a desfiinţat, iar clădirea adăposteşte clasele V-VIII.
Numărul elevilor de la secţia germană a scăzut mereu datorită plecării masive a familiilor în Germania. După anul 1989 clasele gimnaziale s-au dizolvat, iar clasele primare au din ce în ce mai puţini elevi.
În perioada 1892-1950, în clădirea cu numărul 300, a funcţionat Şcoala Profesională horticolă. În locul ei s-a înfiinţat în 1950 Şcoala profesională de mecanici agricoli. După construirea clădirii de pe Şoseaua Principală, şcoala s-a mutat în clădirea în care funcţionează în prezent ca Grup Şcolar Agricol, având la acea ora 16 clase (liceu + şcoală profesională) cu un efectiv de 444 de elevi.
Începând cu 1 septembrie 2006 Grupului Şcolar Agricol Biled îi aparţin, structurile: Şcoala cu clasele I-VIII şi Grădiniţa P.P. La ciclul primar funcţionează 7 clase, la secţia română, cu 132 de elevi şi o clasă simultană, la secţia germană, cu 11 elevi. La ciclul gimnazial sunt 9 clase cu un efectiv de 174 de elevi.
Din 01.09.2012 denumirea școlii s-a schimbat în Liceul Tehnologic ”Petre Mitroi” Biled. În prezent liceul cuprinde două structuri: Școala Gimnazială Biled și Grădinița P.P. Biled.

despre noi

OBIECTIVE: